As. Univ. Dr. Eugenia Roza, medic neurologie pediatrică: De multe ori, cazurile de COVID la copii au implicat simptomatologie neurologică

Mar 2, 2022 | Interviu, Neurologie pediatrica, Profesional

„Părinții sunt cei mai buni critici când vine vorba despre copilul lor și se vor alerta aproape întotdeauna în momentul în care cel mic este altfel decât în mod normal”, spune As. Univ. Dr. Eugenia Roza, medic neurologie pediatrică la Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” București, răspunzând unei întrebări de actualitate: „Când conștientizează părinţii afecţiunile neurologice la copii?”

„Cu ajutorul medicului de familie și al medicului pediatru, copilul va ajunge la medicul specialist neurolog pediatru dacă acest lucru se impune și acesta necesită investigații suplimentare. Rolul medicinei primare este esențial în circuitul pacientului întrucât se poate traduce de multe ori printr-un prognostic mai bun și o mai bună calitate a vieții. O evaluare inițială a stării generale dar și a dezvoltării pe etape de vârstă, realizată corect și la timpul potrivit, ne pot scuti de multe neplăceri ulterior”, arată Dr. Eugenia Roza.

 

Părinții trebuie să își păstreze calmul în situațiile de urgență

Potrivit acesteia, patologia neurologică la copii este extrem de variată, trebuind amintite cu precădere: întârzierea în dezvoltarea neuropsihomotorie și de limbaj, crizele de pierdere a stării de conștiență, manifestări diverse cu caracter paroxistic, episoade de cefalee intensă, persistentă și asociată cu semne de gravitate (anomalii ale examenului neurologic, vărsături în jet, cefalee cu localizare occipitală care trezește copilul din somn, etc.), anomalii ale examenului neurologic recent debutate, tulburări de mers.

„Întotdeauna recomand părinților să își păstreze calmul în situațiile de urgență, să asigure o poziție confortabilă de siguranță celui mic și să documenteze video (filmat) ce anume se întâmplă cu copilul lor, lucru extrem de util atunci când familia se prezintă la camera de gardă, mai ales pentru manifestări paroxistice sau crize de pierdere a stării de conștiență. Bineînțeles, partenerul va apela serviciile de urgență în tot acest timp”, explică specialistul Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” București.

 

Provocările pandemiei SARS-COV2

Dr. Eugenia Roza subliniază că perioada pandemiei SARS-COV2 a adus multe provocări în activitatea echipei medicale din care face parte. „Pentru echipa noastră provocarea a constat în a reuși să găsim un echilibru între activitatea uzuală și preluarea tuturor pacienților pediatrici cu boli neurologice infecțioase acute, fiind de la începutul pandemiei, spital-suport pentru colegii noștri din spitalele de boli infecțioase din București, dar și din țară. Ne mândrim că am reușit să ne mobilizăm în echipă și ne-am adaptat la noul statut cu brio. O altă mare provocare a venit odată cu cazurile de COVID la copii, care, de multe ori au implicat simptomatologie neurologică, uneori chiar și la distanță de episodul infecțios acut, fie că aveau comorbidități neurologice preexistente sau nu”.

 

Tratamente inovative în neurologia pediatrică

„Din păcate domeniul nostru implică contactul cu multe patologii incurabile și mai ales boli rare. La acest moment există tratamente inovative precum oligonucleotidele antisens, modificatorii ai splicing-ului ARN mesager orientat spre gena SMN2 sau terapia genică în tratamentul atrofiei musculare spinale, tratament de restaurare proteică la pacienții cu distrofie musculară Duchenne, sau un nou medicament chimioterapic destinat pacienților cu neurofibromatoză tipul 1 și neurofibroame plexiforme. Pe de altă parte, există și tratamente ‚neașteptate’, precum dietele medicale, respectiv dieta cetogenică medicală destinată pacienților cu epilepsii și encefalopatii epileptice farmacorezistente și a unor boli de metabolism care de multe ori face minuni acolo unde tratamentul farmacologic a eșuat”, arată Dr. Eugenia Roza.

De altfel, în Secția de neurologie pediatrică a Spitalului Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu”, centru de expertiză în boli rare în neurologia pediatrică, în prezent există 5 programe naționale de diagnostic și tratament care cuprind tratamentele menționate și multe altele.