Claudiu Matei, medic neurochirurg: În această perioadă tumultoasă, de pandemie, am fost de multe ori pus în situația să triez cazurile

Jan 11, 2021 | Profesional, Stiri

Viaţa şi implicit activitatea medicilor nu sunt mai uşoare în pandemie, ci din contră. Specialiştii care salvează vieţi trebuie să ia decizii mai grele şi mult mai rapid.

Dr. Claudiu Matei: Pacienţii cu tumori, patologie vasculară sau malformaţii ale sistemului nervos, compresiuni medulare nu pot să suporte amânare. Încerc să judec fiecare pacient individual şi să iau cea mai bună decizie, încercând să expun cât mai puţin pacienţii. Astfel că, în această perioadă, toţi pacienţii sunt testaţi COVID preoperator, iar postoperator, ne străduim împreună cu colegii să îi externăm cât mai repede posibil, îi consiliem să respecte măsurile generale recomandate de autorităţi, să nu se expună postoperator în colectivităţi şi să nu intre în contact cu persoane suferind de infecţii de căi respiratorii. Apelez destul de frecvent, în această perioadă, la telemedicină, sub diferite forme iar telefonul meu practic nu se închide niciodată, fiind permanent disponibil pentru pacienţii noştri.

 

Citiți materialul integral pe Mediafax.ro.