„Creierul vă joacă feste. Vedem, într-adevăr, lumea cu ochii noștri?”, de Albert Moukheiber

Apr 5, 2022 | Stiri

Bogat în numeroase exemple extrase din viața cotidiană și din relatări de experiențe de psihologie socială, volumul  „Creierul vă joacă feste. Vedem, într-adevăr, lumea cu ochii noștri?” face accesibile ultimele descoperiri ale neuroștiințelor și propune instrumente pentru a ne face din creier propriul aliat în orice împrejurare.

De ce credem adesea că avem dreptate atunci când ne înșelăm? De ce suntem terorizați de orice păianjen mic, inofensiv? De ce ne este frica să vorbim în public, în vreme ce nu ne pândește niciun pericol? În fața unei realități multiple și complexe, suntem supuși aproximării, iluziei și erorii. Aceste mecanisme cerebrale ne permit să construim o viziune coerentă a lumii. Dar prea des ne fac să ne pierdem luciditatea, ne închid în cunoștințele noastre apriorice și ne îndepărtează de ceilalți.
Albert Moukheiber este doctor în neuroștiințe cognitive, psiholog clinician și titular de curs la Universitatea Paris 8 Vincennes – Saint-Denis. Este unul dintre fondatorii Chiasma, un colectiv de cercetători în neuroștiințe care se interesează de modul în care ni se formează opiniile.