Cum este afectat sistemul nervos al pacienților cu COVID-19? Explicațiile medicului neurolog Patricia Toboc

ian. 26, 2021 | Specialităţi, Stiri

La nivel mondial, în urma studiilor efectuate, există din ce în ce mai multe raportări care sugerează că SARS CoV-2 afectează sistemul nervos. Medicul specialist în neurologie Patricia Toboc detaliază acest subiect și vorbește despre afectarea neurologică în și post COVID 19.

„A fost raportat un spectru larg de manifestări neurologice asociate cu SARS CoV-2, cu o severitate variabilă, de la ușoare până la fatale, datorate atât afectării sistemului nervos central, cât și sistemului nervos periferic”, spune specialista.

Manifestări neurologice în infecția cu SARS CoV-2:

  • cefalee,
  • amețeală,
  • mialgii,
  • modificarea stării de conștiență,
  • anosmie/disgeuzie,
  • encefalită,
  • mielită,
  • encefalomielită acută diseminată,
  • crize de epilepsie,
  • accidente vasculare cerebrale,
  • insuficiență respiratorie neurogenă,
  • encefalopatie,
  • hipoxemie silențioasă,
  • mioclonus generalizat,
  • sindrom neuroleptic malign,
  • sindrom Guillain-Barré,
  • simptome psihiatrice.

Așa cum explică neurologul, conform studiilor de specialitate, aproximativ 50% dintre pacienții spitalizați dezvoltă o gamă largă de manifestări neurologice, variabile, de la cefalee și anosmie, până la confuzie și AVC-uri dizabilitante. Aceste simptome au mecanisme fiziopatologice diferite și multe dintre ele sunt simptome nespecifice datorate bolii generale, dar, așa cum precizează și medicul Patricia Toboc, unele dintre ele pot fi efectul infecției virale directe a sistemului nervos, fie datorate unei reacții anormale a sistemului imun, cu afectare neurologică para sau postinfecțioasă.

Factorii sistemici incriminați în apariția simptomelor neurologice sunt:

  • insuficiența respiratorie cu hipoxemia severă; la anatomie patologică au fost descrise leziuni neuronale în zonele cerebrale sensibile la hipoxie – hipocamp, neocortex și cerebel;
  • afectarea vasculară din cadrul COVID 19 determinată de disfuncția renină-angiotensină și de statusul procoagulant (88% dintre persoanele infectate) asociat acestei infecții;
  • disfuncția imună cu statusul proinflamator;
  • multiple dezechilibre metabolice care apar la pacienții cu boală severă, în cadrul insuficienței multiple de organ, acestea determinând simptome neurologice nespecifice: confuzie, agitație, cefalee.

În urma unui studiu anatomopatologic publicat recent în Germania, realizat pe 43 de pacienți care au decedat din cauza COVID-19, s-a observat că 86% dintre aceștia prezentau glioză în regiunile examinate, iar la 53% dintre pacienții incluși în cercetare au fost detectate proteine virale ale SARS CoV-2 în nervii cranieni și bulbul cerebral. Totuși, așa cum spune neurologul, prezența noului coronavirus nu a fost asociată cu severitatea modificărilor neuropatologice.

Căi potențiale de invazie cerebrală a virusului SARS CoV-2:

  • hiposmia/anosmia sunt simptome frecvente ale virusului, iar mai multe cazuri au fost descrise cu modificări de semnal RMN la nivelul cortexului olfactiv;
  • ar putea ajunge și de la nivel pulmonar prin transport retrograd prin intermediul nervului vag;
  • virusul ar putea ajunge la nivelul sistemului nervos central fiind transportat de către celulele imune infectate (nu sunt îndeajuns de multe dovezi pentru a verifica această teorie).

Medicul specialist Patricia Toboc menționează faptul că pacienții care dezvoltă forme ușoare ale bolii COVID-19 au manifestări nespecifice, care apar și în alte infecții virale respiratorii – amețeală, cefalee, hipo/anosmie, disgeuzie.
În aceste cazuri, au fost rar raportate manifestări neurologice grave la pacienții cu formă ușoară de boală. Cele mai severe complicații neurologice apar la pacienții cu formă severă de boală, iar în acest caz sunt asociate cu o mortalitate ridicată.

Hipogeuzia/Disgeuzia și Hiposmia/Anosmia

„Principalul simptom neurologice al COVID-19 este anosmia și/sau disgeuzia (lipsa mirosului și lipsa sau modificarea gustului). Aceste simptome apar în absența congestiei nazale și a rinoreei și sunt datorate afectării căii olfactive, a bulbului olfactiv de către SARS CoV-2. La majoritatea pacienților sunt auto-limitate și nu necesită tratament specific”, explică specialista în neurologie.

Cefaleea

Cefaleea de regulă coincide cu febra și, deocamdată, sunt studii contradictorii referitoare la folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene în COVID-19 și nu există dovezi suficiente care să contraindice administrarea antiinflamatoarelor pentru cefalee la pacienții infectați.

Encefalopatia

La pacienții cu formă severă de boală apar frecvent manifestări de encefalopatie, modificarea stării de conștiență, confuzie, dezorientare, agitație, somnolență sau crize de epilepsie.
Medicul Patricia Toboc spune că un procent mic din cei spitalizați (sub 5%) au manifestări de encefalopatie, dar aproximativ 2/3 dintre pacienții cu detresă respiratorie acută sunt ecefalopați.

Afecțiunea poate fi determinată de factori generali: hipoxemia (un factor important în cadrul COVID-19), dezechilibru hidro-electrolitic, hipotensiune, insuficiență renală sau sedative.
„50% dintre acești pacienți au modificări neuroimagistice, fie accidente vasculare cerebrale, fie modificări compatibile cu meningoencefalită. Apariția encefalopatiei determină un prognostic nefavorabil, cu o mortalitate ridicată, iar pacienții care supraviețuiesc au o dizabilitate neurologică restantă la externare”, spune neurologul.

Accidente vasculare cerebrale

Specialista, în urma studiilor analizate, spune că accidentele vasculare cerebrale par să fie cea mai importantă complicație neurologică a COVID-19. Între 1-3% dintre pacienții spitalizați cu COVID-19 fac AVC. Comparativ cu gripa, pacienții infectați cu noul coronavirus prezintă un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta un AVC. Debutul accidentelor vasculare cerebrale este de regulă la 1-3 săptămâni de la debutul simptomelor, dar rar poate fi și primul simptom.

Complicații post/parainfecțioase

Majoritatea sunt datorate afectării sistemului nervos central:

  • mielită;
  • encefalomielita acută diseminată;
  • encefalopatie necrotizantă hemoragică acută;
  • cazuri sindrom Guillain-Barre, afectarea sistemului nervos periferic.

Concluzii

Medicul neurolog Patricia Toboc este de părere că sunt necesare noi studii care să stabilească o relație de cauzalitate între manifestările neurologice și infecția cu SARS CoV-2. Ea susține că până în momentul de față, bolile cerebro-vasculare par să fie o complicație neurologică importantă a COVID-19. Complicațiile neurologice severe (AVC și encefalopatia) pot determina dizabilitate severă și pacienții pot rămâne cu afectare funcțională neurologică pentru tot restul vieții. „Deocamdată există puține dovezi care să ateste că SARS CoV-2 este un virus neurotrop, capabil să infecteze celulele nervoase, și sunt puține cazuri de afectare a sistemului nervos prin mecanism imun”, concluzionează specialista.

 

Material preluat de pe www.hotnews.ro.