Dan Mitrea, medic specialist neurolog: Acționăm în ultima clipă pentru a corecta dezechilibre pe care organismul nostru nu le mai poate compensa

Feb 4, 2022 | Neuro-oncologie, Stiri

Chiar dacă în România nu există un Registru Național de Tumori Cerebrale, nu înseamnă că nu există pacienti care primesc acest diagnostic în fiecare zi. O durere de cap, problemele de vedere sau de echilibru pot fi semnalele de alarmă care ar trebui să ne trimită la medicul specialist, explică Dan Mitrea, medic specialist neurolog, cu specializare în neuro-oncologie, fondator al Clinicii Neuroaxis.

Potrivit angajamentelor pe care România și le-a luat prin Planul național de combatere a cancerului pentru a se alinia la Planul European, în doar câțiva ani ar trebui reduse decalaje importante în ceea ce privește prevenția, depistarea timpurie, diagnosticarea și tratamentul persoanelor bolnave de cancer. Se pune, de asemenea, accent pe îmbunătățirea calității vieții pacienților in curs de tratament sau a celor care au depășit etapele ințiale ale bolii. În ceea ce privește tumorile cerebrale, intervenția promptă și efectuată de echipe cu experiență pot face diferența.

“În stadiile incipiente, o tumoră cerebrală este greu de identificat, fiind asimptomatică. Cele mai frecvente semne sunt: cefalee matinală însoțită de greață și vărsături, crize epileptice, scăderea forței musculare pe un membru sau pe jumătate de corp – de obicei cu instalare subacută -, tulburare de mers și echilibru ce se instalează progresiv, tulburare de limbaj sau de comportament, tulburare de vedere, de asemenea cu instalare progresivă. Nu există analize care să depisteze din timp prezența unei leziuni tumorale cerebrale. Multe dintre tumori sunt descoperite în urma apariției simptomelor sau, mai rar, investigând alte afecțiuni ce pot apărea la nivelul creierului sau măduvei spinării. Dar putem să ne monitorizăm starea de sănătate prin vizite la medic regulate – mai ales dacă există antecedente în familie – și prin efectuarea de analize uzuale regulate”, a declarat Dan Mitrea, medic specialist neurologie, specializare în neuro-oncologie și fondator al Clinicii Neuroaxis. Persoanele care au un diagnostic de cancer, precum și cele cu sindroame genetice care favorizează apariția tumorilor, inclusiv cele cerebrale, trebuie monitorizate cu precădere.

Potrivit specialistului, sunt mai vulnerabile în dezvoltarea unei tumori cerebrale persoanele expuse, prin mediu înconjurător sau mediul de lucru, la radiații, carburanți, la erbicide sau pesticide. Expunerea la asemenea substanțe alterează structura ADN-ului celular, permițând înmulțirea celulelor “defecte”. De asemenea, istoricul de cancer în familie constituie un factor favorizant.

În ceea ce privește predilecțiile în funcție de sexe, meningioamele sunt mai frecvente la femei comparativ cu bărbații (4:1), iar glioblastomul, cea mai agresivă tumoră cerebrală malignă, la bărbați (2:1).

Mai mult, atunci când vorbim despre prevenție, aceasta nu poate fi considerată o soluție aplicată temporar, ci ar trebui să înceapă chiar din copilărie. ”Prevenția este cea mai bună armă pe care o avem în a combate o parte dintre afecțiunile neurologice și nu numai. Un stil de viață sănătos pentru a preveni cea mai mare parte a afecțiunilor sistemului nervos presupune: o viață activă din punct de vedere fizic, intelectual și social, odihnă suficientă – 7-9 h/noapte, evitarea consumului excesiv de alcool și de substanțe psihoactive, o dietă alimentară echilibrată, preferabil dietă de tip mediteraneean, evitarea fumatului, controlul eficient al afecțiunilor cardiovasculare sau metabolice cronice. Faptul că acționăm în ultima clipă pentru a corecta dezechilibre pe care organismul nostru nu le mai poate compensa are, din păcate, consecințe pe termen lung. Așadar ar trebui să începem prin a-i învăța pe copii aceste lucruri elementare despre sănătate și să le organizăm rutina în jurul conceptului de prevenție”, a încheiat doctorul Dan Mitrea.

 

Despre Neuroaxis:

Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din București care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe acesteia: psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, neurochirurgie, reumatologie.