Definiții și concepte în neuropsihiatrie

dec. 7, 2020 | Neuropsihiatrie

Neuropsihiatria este un domeniu al medicinei în care neurologia și/sau neuroștiința este necesară, sau ajută la înțelegerea și managementul bolilor mentale.

”Mama„ neurologiei și psihiatriei moderne, neuropsihiatria cunoaște o renaștere datorită exploziei de tehnologii și metode noi de studiere a creierului uman, precum și creșterii incidenței anumitor boli, în special neurodegenerative și vascular-cerebrale.

Pacienții care beneficiază cel mai mult de pe urma expertizei neuropsihiatrice sunt cei la care neuropatologia reprezintă factorul cheie al psihopatologiei, dar și cei la care neuropatologia reprezintă un alterant, o coincidență, sau un limbaj de exprimare a unei afecțiuni sau boli.

Din istoria neuropsihiatriei

Problemele psihofarmacologice complexe pot beneficia de asemenea de expertiza neuropsihiatrică. Neuropsihiatria poate fi văzută ca o specialitate integratoare, care combină psihiatria, neurologia și neuropsihologia. Neurologia modernă și psihiatria se trag dintr-un trunchi neuropsihiatric comun, ce datează de la sfârșitul anilor 1800 și care a continuat să existe în practica europeană până nu demult.

Încă de la Hipocrate există o accepțiune largă cu privire la rolul creierului în viața mentală și în bolile mentale, deși relația dintre creier și minte a creat mereu dezbateri și continuă să o facă. La sfârșit de secol XVIII- început de secol XIX medicii se identificau ca neurologi sau psihiatri mai mult pe baza naturii și localizării cabinetului în care practicau, fără prea mare legătură cu abordarea problemei minte-creier. Psihiatrii se ocupau mai mult de pacienții psihotici sau cu manifestări neobișnuite, internați în azile, iar neurologii aveau cabinete și se ocupau de nevroze, laolaltă cu medicii generaliști.

Mulți academicieni psihiatri au fost neuropatologi, iar neurologi ca Freud și Charcot nu se sfiau să treacă granița spre îngrijirea clinică a nevrozelor sau spre psihologie. Provocările întâmpinate de psihiatrii care se ocupau de pacienți grav bolnavi erau, cel mai probabil, motivații excelente pentru explorarea patologiilor creierului. Astfel, multe dintre descoperirile timpurii în neurosifilis, un diagnostic comun printre pacienții azilurilor, au fost făcute de către psihiatri.

Neuropsihiatria azi

Un motiv important pentru renașterea interesului pentru neuropsihiatrie este creșterea dereglărilor neuropshiatrice de bază în condițiile tendințelor demografice de azi, în special îmbătrânirea populației, dar și obiceiurile și stilul de viață care periclitează creierul uman, mai ales materia albă și cortexul asociativ.

Neuropsihiatria este definită atât de competențe, cât și de limitele sale. Neurologia și psihiatria nu sunt specialități identice, deși studiază același organ (creierul), urmăresc cauzalitatea organică în multe dintre bolile mentale sau simptome comportamentale și prezintă multe elemente comune în privința întrebărilor neuroștiințifice de bază. Neuropsihiatria nu militează pentru cauzele neuronale și mecanismele bolilor mentale, deci nu-și adjudecă psihiatria ca fiind domeniul său. De fapt, o înțelegere neurologică nu este necesară, uneori nici măcar de dorit, în multe dintre condițiile clinice psihiatrice.

Stabilirea cauzei este cea mai problematică. Faptul că o leziune a creierului poate cauza o anume boală, nu înseamnă că indiferent de cum arată respectiva boală, ea a fost cauzată de respectiva leziune. Un motiv ar fi faptul că în psihiatrie se lucrează în special cu sindroame, nu cu boli în sensul clinico-patologic clasic. Ca exemplu: dacă un anevrism al arterei cerebrale anterioare sau o contuzie traumatică cerebrală cauzează apatie, acest lucru nu înseamnă că orice prezență a apatiei este cauzată de o leziune în regiunea prefrontală-orbitofrontală.