Farmacistul de spital, verigă indispensabilă în sistemul medico-farmaceutic

iun. 16, 2021 | Stiri

Pentru mulți, un spital este alcătuit din medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri și personalul de la registratură. Puțini se gândesc la farmacistul care lucrează în farmacia de spital, cel care oferă medicamentele cerute conform rețetei medicului.

La mai bine de 500 de ani de la atestarea farmaciei ca instituție, la Sibiu, farmaciștii de spital din România au un statut aparte și nenumărate provocări, lucrând pentru pacienti, de cele mai multe ori, din umbră.

Pentru ei, farmaciștii de spital, Alliance Healthcare România a organizat la finalul lunii mai, cu sprijinul Colegiului Farmaciștilor din România, un eveniment singular, devenit tradiție – conferința ”Farmacistul de spital, verigă indispensabilă în sistemul medico-farmaceutic.”

Evenimentul, așteptat de farmaciștii de spital din întreaga țară și ajuns la a 7-a ediție, s-a desfășurat în perioada 19 – 21 mai, în format exclusiv online, într-o formulă adaptată contextului actual.

Considerată un reper în comunitatea de specialiști pentru calitatea conținutului și speakerilor, manifestarea a reunit virtual profesioniști și lideri din domeniul farmaceutic, cadre didactice de la Universitățile de Medicină și Farmacie din București și din țară, cât și reprezentanți ai unor asociații profesionale de profil.

Timp de aproape 3 zile, cei 17 lectorii invitați au adus în prim plan câteva dintre subiectele relevante breslei, de la responsabilitatea farmacistului de spital în procesul de acreditare a spitatelor, legislație specifică achizițiilor publice de medicamente, până la implicarea farmacistului de spital în terapii specifice (oncologică, virală, antibioterapie).

În cadrul forumului științific, mai bine de 200 de participanți din 61 de localități din țară au avut posibilitatea de a interacționa virtual cu unele dintre cele mai notabile voci ale momentului din mediul farmaceutic.

Deși având nostalgia edițiilor anterioare în care participanții aveau ocazia să se întâlnească față în față, să facă schimb de experiență și să interacționeze în mod direct cu lectorii, aprecierile pozitive și mulțumirile au ajuns de data aceasta virtual în secțiunea de chat a evenimentului online, subliniind încă o dată, necesitatea și utilitatea unei astfel de manifestări științifice.

Mulțumim participanților, lectorilor și partenerilor pentru susținerea din acest an și le dăm tuturor întâlnire la următoarea ediție, într-o formulă care să răspundă încă o dată așteptărilor și  nevoilor de educație profesională continuă a farmaciștilor de spital.