Iulian Trandafir, Alliance Healthcare România: La nivelul companiei, suntem mult mai pregătiți să răspundem prompt și eficient provocărilor, față de martie 2020

Feb 23, 2022 | Parteneri, Stiri

Cei doi ani de pandemie Covid-19 au adus provocări și transformări profunde în toate domeniile medicale, iar industria farmaceutică s-a aflat în epicentrul acestui fenomen. Schimbările impuse de pandemie, atât în modul de lucru, cât și în mentalitatea angajaților, au fost transformate în unele cazuri în oportunități de dezvoltare.  

”În mod paradoxal, pandemia a contribuit la îmbunătățirea modului nostru de lucru. În primul rând, am luat decizii mult mai rapid, la toate nivelurile, am reușit să ieșim din mentalitatea compartimentată pentru a colabora și a a avea o viteză mai mare de reacție. În acelați timp, viteza de luare a deciziilor a fost îmbunătățită și de un proces accelerat de digitalizare cu un impact transformator asupra modului nostru de lucru. Sigur, întâlnirile virtuale nu vor putea înlocui niciodată, în totalitate, întâlnirile față în față, dar această modalitate inteligentă de conectare alternativă va deveni, fără îndoială, parte din modul nostru de lucru și mult după pandemie”, spune Iulian Trandafir, Managing Director, Alliance Healthcare România.

Potrivit acestuia, în al treilea an de coronavirus, întreaga companie, pe care o conduce, este mult mai pregătită să răspundă prompt și eficient provocărilor, față de martie 2020. “Toată această perioadă a reprezentat o curbă de învățare, atât în plan profesional, organizațional, cât și în plan personal. Am învățat să ne adaptăm rapid situațiilor date, să găsim soluții prin care să putem răspunde în timp util nevoilor multiple ale partenerilor și pacienților noștri”, explică Iulian Trandafir.

Managerul Alliance Healthcare România mai spune că, după doi ani de lucru de la distanță, un lucru dificil rămâne păstrarea sentimentului de comunitate în echipa pe care o conduce. “Este esențial să găsim sau, de ce nu, să inventăm, noi modalități de a cultiva conexiunea emoțională cu colegii noștri, chiar și de la distanță. Indiferent cât de departe sunt oamenii noștri, este important să transmitem un sentiment de comunitate și conexiune și prin mediul virtual. Cred că succesul pe termen lung al organizației noastre va sta în abilitatea cu care vom reuși să răspundem realităților economice manifestând, în același timp, o profundă empatie față de colegii, partenerii și pacienții noștri”, conchide Iulian Trandafir.