LIAMED și Herrmann, parteneri la Congresul Mondial de Ozonoterapie

Apr 20, 2022 | Parteneri, Stiri

HERRMANN Apparatebau și Liamed vă invită la Congresul Mondial de Ozonoterapie care se va desfășura în perioada 5-7 mai la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Congresul este organizat de Federația Mondială de Ozonoterapie împreună cu Societatea Știintifică Română de Oxigen Ozono Terapie.

Liamed și Herrman, stand comun

Liamed, în parteneriat cu Herrmann, care este sponsor Platinum al evenimentului, va fi intens implicat pe tot parcursul congresului, atât la partea teoretică, cât și la cea practică din precongres, care va avea loc în data de 5 mai. Având în vedere că Liamed este partener si unic distribuitor al echipamentelor Herrmann în Romania, la standul Liamed vor fi prezentate ultimă generație de generatoare de ozon de la producătorul german.

Cu o zi înainte de începerea prezentărilor din cadrul congresului, în data de 5 mai, va avea loc o sesiune de workshopuri practice. Unul dintre acestea va fi susținut de invitatul special prof. dr. Johann Lahodny, de la Universitatea din Viena.

Invitați de renume mondial

Congresul Mondial de Ozonoterapie va găzdui prezentarile științifice ale celor mai importanți și influenți oameni de știință, clinicieni și experți cu o vastă certificare în domeniul medical al oxigen-ozonoterapiei. La eveniment sunt confirmati speakeri din Italia, Germania, Spania, Moldova, Austria, Ucraina, China, SUA, Rusia, Turcia, Coreea de Sud, America Latină și, bineînțeles, din România. Specialiștii vor dezbate ultimele noutăți despre utilizarea ozonului în medicină generală, medicină veterinară și stomatologie.