Oamenii de ştiinţă germani au reuşit să facă şoareci paralizaţi să meargă din nou

ian. 22, 2021 | Cercetare, Stiri

Oamenii de ştiinţă germani au reuşit să facă şoareci paralizaţi după leziuni la nivelul coloanei vertebrale să meargă din nou, restabilind o legătură neuronală considerată până acum ireparabilă la mamifere, informează Reuters.

Leziunile la nivelul coloanei vertebrale la oameni, deseori cauzate de accidente în trafic sau sport, cauzează paralizie pentru că nu toate fibrele nervilor care conduc informaţia între muşchi şi creier sunt capabile să se regenereze.

Cercetătorii de la Universitatea Ruhr din Bochum au reuşit să stimuleze celulele nervoase la şoareci paralizaţi pentru a se regenera folosind o proteină concepută.

„Ce e special la studiul nostru e că proteina nu este folosită doar să stimuleze acele celule nervoase care o produc, ci este transportată mai departe (în creier)”, a declarat Dietmar Fischer, şeful echipei, pentru Reuters. „În acest fel, cu o relativ mică intervenţie, stimulăm un mare număr de nervi  pentru a se regenera şi acesta este motivul pentru care şoarecii pot merge din nou”.

Rozătoarele paralizate care au primit tratamentul, a mai spus el, au început să meargă după două până la trei săptămâni.

„Trebuie să vedem dacă metoda noastră funcţionează la mamifere mai mari. Ne gândim la porci, câini sau primate, de exemplu”, a adăugat Fischer. „Apoi, dacă funcţionează acolo, trebuie să ne asigurăm că tratamentul este sigur pentru oameni de asemenea. Dar asta va dura, cu siguranţă, mulţi, mulţi ani”, a conchis el.

 

Articolul este preluat de pe www.news.ro.