Ora Pacientului RoDiabet: Protecția pacientului cu diabet zaharat tip 2 și bolile renale discutate la cea de-a noua întâlnire a comunității

Mar 1, 2021 | Evenimente

Cea de-a noua întâlnire Ora Pacientului RoDiabet a avut loc joi, 18 februarie 2021 și a adus în discuție legătura directă dintre bolile renale  și diabetul zaharat tip 2.

Boala cronică de rinichi este una dintre cele mai des întâlnite complicații ale diabetului zaharat tip 2 alături de complicațiile cardiovasculare, ambele apărând devreme în parcursul bolii.  Asigurarea protecției renale și cardiovasculare sunt elemente importante ale unui management adecvat al diabetului zaharat tip 2.

Astăzi vorbim din ce în ce mai mult despre sindromul cardio-reno-metabolic, practic o singură boală formată din diabet zaharat tip 2, boală cronică de rinichi și boală cardiovascularăProtecția cardio-renală este prioritară pentru pacienții cu diabet zaharat tip 2, iar intervenția timpurie asupra factorilor de risc modificabili – precum tensiune arterială, consumul de grăsimi, controlul ponderal și glicemia- este parte integrantă dintr-un management adecvat al diabetului” a declarat Prof. Dr. Cristian Serafinceanu, Președinte al Asociației pentru Studii reno-metabolice și nutriționale și șeful secției de Hemodializă de la Institutul „N.C. Paulescu” din București.

În privința identificării afectării renale la persoanele cu diabet zaharat tip 2, Prof. Dr. Serafinceanu este de părere că ”Simptomatologia acestei boli este o problemă dificilă, pentru că, asemănător diabetului zaharat tip 2, boala renală evoluează mult timp asimptomatic. Practic pacientul nu are de unde să își dea seama că este bolnav, ba chiar că este bolnav foarte grav. Singura metodă de a pune diagnosticul în această etapă asimptomatică a evoluției bolii cronice de rinichi este să faci analize și să testezi eliminarea de albumină în urină”.

Prof. Dr. Doina Catrinoiu de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța a vorbit despre legătura dintre diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare și renale,  precum și despre importanța de a le aborda integrat, din perspectivă multifactorială. Astfel, potrivit prof.  Doina Catrinoiu, ”foarte rar organismul nostru are o boală și  ea rămâne izolată, mai ales când vine vorba de bolile cronice, unde lucrurile se întrepătrund extrem de adânc. Legătura este una care ține în primul rând de factorii de apariție: diabetul, boala cronică de rinichi și hipertensiunea arterială au, în principiu, cam aceeași factori de risc. Boala cronică renală este un exemplu de afecțiune care poate fi prevenită și este tratată prin controlul factorilor de risc, pentru că nu avem o medicamentație specifică pentru rinichi. Această asociere între diabet – hipertensiune arterială și diabet – boala cronică de rinichi este foarte strânsă, iar atunci când avem un pacient cu diabet trebuie să ne gândim de la început la riscul lui de a avea hipertensiune și boală renală și să gândim lucrurile în această perspectivă.”

Complicațiile renale și cele cardiovasculare sunt două aspecte importante pentru medicul și pacientul cu diabet zaharat tip 2: ”Cred că toate aceste 3 afecțiuni sunt un exemplu extraordinar de cât de eficientă poate fi prevenția, iar în momentul în care am depășit stadiul prevenției, tratamentul corect al fiecărei afecțiuni ne poate duce într-o zonă de siguranță și confort pentru pacienți. Trebuie să avem o colaborare medic-pacient, dar de multe ori recomandările noastre sunt una, iar ceea  ce face pacientul este cu totul altceva. Controlul acestor factori de risc poate să aducă un beneficiu extraordinar și să redea o calitate mult mai bună vieții pacienților. Prevenția rămâne extrem de importantă și benefică.

Prof. Dr. Adrian Covic, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a vorbit despre importanța asigurării unei protecții cardio-renale devreme în parcursul diabetului zaharat tip 2 prin intermediul unei abordări holistice, multifactoriale, care să reunească o echipă multidisciplinară cu obiectiv clar: prevenirea complicațiilor cardiovasculare și renale ale diabetului sau menținerea acestora la un nivel de risc acceptabil pentru pacient. ”Provocarea în ceea ce priveşte pacientul diabetic este să prevenim orice complicație, iar când acestea apar, și din nefericire apar destul de des, încercarea de a  le ține sub control, într-un risc acceptabil. Un  diabetolog nu poate face toate aceste lucruri de unul singur (din lipsa timpului, a resurselor) și  nici nu ar trebui să facă singur toate aceste lucruri, ci trebuie să fie cel care integrează și  stabileşte o echipă multidisciplinară.”

Prof. dr. Adrian Covic subliniază importanța tratării corecte a diabetului zaharat tip 2 prin asigurarea protecției cardio-renale: încercarea de a scădea riscul cardio-renal. ”Diabetul zaharat tip 2 este o boală cardio-vasculară, controlul glicemiei nu este neapărat pe primul loc. Controlul diabetului este dat de un controlul adecvat al factorilor de risc: dislipidemia, hipertensiunea arterială, obezitatea, fumatul și, bineînţeles, nivelul glicemiei.

Potrivit Prof. Dr. Adrian Covic, protecția pacientului cu diabet zaharat tip 2 este necesar să aibă o abordare holistică, generală, care priveşte pacientul din punct de vedere multifactorial: un stil de viață sănătos, care aduce cât mai aproape de țintă toate aceste elemente (glicemia, tensiunea arterială, greutatea), lucruri simple și la îndemâna tuturor:

  • NU fumați
  • Încercați să depuneți efort fizic
  • Încercați să urmaţi o dietă mediteraneană
  • Mențineți sub control tensiunea arteriala și glicemia
  • Încercați să duceţi o viață echilibrată, cu bucurii.

 

Ora Pacientului RoDiabet

Este o inițativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare RomâniaRegina MariaNovo Nordisk, Astra ZenecaBoehringer IngelheimLiamedAlphega Farmacie și Dahna.

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: cum gestionăm corect diabetul în timpul pandemiei și cum ne pregătim de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipogliemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet. Următoarea întâlnire Ora Pacientului va avea loc în martie 2021.

RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii, organizație care implementează soluții de marketing utilizând un ecosistem inovator de comunități business și profesionale.