Orice spital cu secție de neurologie poate deveni centru de scleroză mutiplă la nivel local

Feb 4, 2021 | Organizaţii, Stiri

Pacienții cu scleroză multiplă din România vor avea acces mai rapid la servicii medicale în apropiere de domiciliu, în spitalele din județul de reședință, fiindcă unitățile sanitare cu secții de neurologie se pot acredita pentru a fi incluse în Programul național de tratament al bolilor neurologice. Conform statisticilor INSP, primele județe cu cea mai mare nevoie de un Centru de Scleroză Multiplă (SM) sunt: Suceava – 439 persoane cu SM în 2018, Argeș – 352 persoane, Prahova 277 persoane.

Normele tehnice de aprobare a programelor naționale curative au fost modificate, iar documentele necesare acreditării spitalelor au fost publicate în Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1225 publicat în Monitorul Oficial în data de 24 decembrie 2020.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) și Asociatia Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România (APAN) susțin că fără sprijinul medicilor nu s-ar fi putut realiza acest lucru.

,,Pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă vor putea să fie tratați și monitorizați de către medicul neurolog din județul de reședință fără a mai fi nevoiți să se deplaseze sute de kilometri într-un centru universitar acreditat. Îmbunătățirile aduse programului național de scleroză multiplă atât în vederea actualizării protocoalelor terapeutice cât și acreditării a cât mai multor centre de neurologie în toată țara se datorează colaborării dintre Societatea Româna de Neorulogie și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA cu sprijinul Comisiei de Neurologie a Ministerului Sănătății și a specialiștilor din Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, a precizat Rozalina Lăpădatu, președintele APAA.

APAN România scrie într-o postare pe facebook că ,,într-un an greu, neurologii s-au mobilizat exemplar pentru a fi în sprijinul pacienților! Deși serviciile medicale au fost îngrădite (nu și tratamentele și urgențele), medicii neurologi au reușit să facă schimbări în sistemul de sănătate pentru care #APANRomania militează de ani buni. Orice spital cu secție de neurologie poate fi acum un astfel de #CentruSM la nivel local!”

,,Sunt clarificări binevenite și mult așteptate pentru copiii cu SM dar și pentru noile terapii accesibile din 2020 (Gylenia, Plegridy, Ocrevus, Tecfidera). Sunt informații prețioase pentru funcționarea optimă a Centrelor de SM și îngrijirea acestor pacienți”, mai scrie APAN, care anunță cu această ocazie un nou modul destinat reabilitării în cadrul cursului www.msnursepro.org  dedicat asistenților medicali.

 

Material preluat de pe 360medical.ro.