Pacienții cu insuficiență renală au un risc crescut de accident vascular cerebral ischemic

Mar 17, 2022 | Neurologie vasculara, Stiri

Cercetătorii din Japonia au descoperit că disfuncția rinichilor este asociată cu diferite tipuri de accident vascular cerebral (AVC).

Într-un studiu publicat în luna martie în jurnalul medical Neurology, cercetătorii de la Centrul Național de Neurologie și Boli Cardiovasculare din Japonia, au descoperit că pacienții care prezintă indicatori ai funcției renale deficitare, sunt mai susceptibili de a suferi un accident vascular cerebral cardioembolic, comparativ cu pacienţii cu funcţie renală normală.

Boala cronică de rinichi poate duce la accident vascular cerebral, pacienții cu insuficiență renală au un risc de două ori mai mare decât persoanele sănătoase să sufere un AVC. Încă nu este clar dacă sănătatea precară a rinichilor poate duce la anumite tipuri de AVC.

„Alte echipe de cercetare au analizat legătura dintre insuficiența renală și accidentul vascular cerebral. Cu toate acestea, rezultatele au fost inconsecvente, unele studii nu au găsit nicio asociere semnificativă între aceste două afecțiuni, iar unele studii au arătat că există o legătură”, explică Kaori Miwa, autorul principal al studiului.

Pentru a rezolva acest aspect, cercetătorii au analizat datele clinice de la peste 10.000 de persoane aflate în baza de date Japan Stroke Data Bank – o bază de date, integrată la nivel național, a pacienților cu AVC acut.

„Folosirea unei baze de date atât de mari și cuprinzătoare ne-a permis să demonstrăm că ratele scăzute de filtrare glomerulară și nivelurile ridicate de proteine în urină sunt asociate cu accidentul vascular cerebral cardioembolic”, afirmă Masatoshi Koga, unul dintre autorii studiului.

În plus față de riscul crescut de accident vascular cerebral cardioembolic, rata scăzută de filtrare glomerulară a prezis apariția unei dizabilități după accidentul vascular cerebral cardioembolic. De asemenea, atât rata scăzută de filtrare glomerulară, cât și nivelurile ridicate de proteine în urină au fost legate de un risc mai mare de deces (apărut în urma unui AVC), în timpul spitalizării.

„Descoperirile noastre arată, în mod concludent, că există o asociere semnificativă din punct de vedere statistic între insuficiența renală și anumite tipuri de accident vascular cerebral ischemic”, afirmă Kazunori Toyoda.

Având în vedere că aproape 10% din populația mondială suferă de boală cronică de rinichi, informațiile oferite de acest studiu ar putea ajuta la prezicerea riscului de accident vascular cerebral, precum și a prognosticul final la mulți dintre acești pacienți. Cunoașterea tipului de accident vascular cerebral la care este susceptibil pacientul cu insuficiență renală, poate fi utilă pentru ghidarea tratamentului preventiv.

 

Articol preluat și tradus de pe MedicalXpress.com