Principiile recuperării neurologice

dec. 7, 2020 | Recuperare neurologica, Specialităţi

Recuperarea neurologică se diferențiază în multe feluri de alte ramuri ale neurologiei. Recuperarea este procesul de educare a unei persoane cu dizabilități cu scopul final ca acea persoană să ajungă să interacționeze cât de independent posibil cu familia, prietenii, la muncă sau în timpul liber.

Recuperarea trebuie să treacă dincolo de limitele înguste ale bolii fizice și să abordeze consecințele psihologice ale dizabilității, precum și mediul social în care pacientul activează. Așadar, un factor cheie care diferențiază recuperarea de celelalte ramuri ale neurologiei este faptul că nu abordează un proces de care se poate ocupa singur neurologul, ci necesită un parteneriat activ cu o serie întreagă de profesioniști din domeniul medical și al serviciilor sociale.

Deficiență, dizabilitate, handicap

Acestea sunt conceptele cheie care formează principiile de bază ale recuperării neurologice și au fost dezvoltate în 1980 de către OMS. Termenii au fost recent modernizați.

Deficiența este un termen descriptiv și nu implică consecințe: hemipareză dreapta, pierdere senzorială pe partea stângă, hemianopie omonimă. Sigur că o hemipareză dreapta poate fi ușoară și fără consecințe funcționale, sau poate fi gravă și poate afecta astfel mersul. Consecința funcțională a deficienței este dizabilitatea. Neurologia investigativă și de diagnostic trebuie să identifice deficiența pentru a stabili diagnosticul.

Așadar, recuperarea neurologică se ocupă în special cu dizabilitățile. Totuși, conceptul de handicap este la fel de important, deoarece reprezintă descrierea contextului social al dizabilității. O persoană cu hemipareză dreapta poate avea slăbiciuni nesemnificative, dar care într-un anumit context să aibă impact social major. Un șofer de cursă lungă, sau un militar nu-și mai poate păstra locul de muncă în astfel de condiții. La fel, un tânăr cu această afecțiune nu poate accede la locurile de muncă menționate. Un pensionar, însă, ar putea să nu aibă de suferit în aceste condiții. Așadar, conceptul de handicap se referă la contextul social în general, dincolo de dizabilitate, ceea ce are adeseori implicații pentru obiectivele procesului de recuperare.

O nouă clasificare a OMS, cu conotații mai puțin negative, păstrează aceleași principii, dar pune accent mai mult pe abilitățile persoanei, și mai puțin pe dizabilități și ia mai mult în calcul contextul social.

Procesul de recuperare

Este un proces educațional, cu persoana cu dizabilități implicată în planificarea programului de recuperare și cu implicarea familiei, prietenilor, colegilor. Este un proces ce solicită obiective clare, măsurabile și care se bazează pe conceptul de dizabilitate ca activitate și handicap ca participare.

Stabilirea obiectivelor recuperării este esențială. Pentru unele persoane, obiectivul principal poate fi revenirea la un stil normal de viață. Pentru alții poate fi revenirea acasă și  continuarea vieții la domiciliu, cu ajutorul îngrijitorilor.